Prefață
Ce urmează să citiți este o operă de ficțiune despre viața unui om mântuit care a ajuns în Rai. Biblia a fost cea mai mare inspirație pentru a scrie aceste întâmplări relatate ca într-un jurnal. Imaginația mea joacă un rol foarte mare în construcția povestirilor.
Scopul acestei serii este de a face Cerul cât mai real pentru adolescenți și tineri. Eu cred cu tărie că Raiul va fi un loc minunat, în care vom avansa ca rasă umană pe toate planurile care ne sunt cunoscute, dar și pe alte planuri pe care nici nu le putem concepe acum. Nu am primit nicio viziune specială, doar vreau să creez o alternativă pentru literatura științifico-fantastică care nu se bazează doar pe imaginația unui om, ci pe Cuvântul Lui Dumnezeu.
Aceste mini-capitole vor fi create sub formă de articole de blog. Dorința mea este ca pe viitor să le pot transforma într-o serie de benzi desenate. Dacă ești artist grafic și vrei să lucrezi la acest proiect, contactează-ne prin formularul de contact sau prin rețelele de socializare.
La fel ca și cu toată platforma FunBible, eu cred că trebuie să creem resurse și materiale care să îi apropie pe copii și tineri, care să fie relevante pentru ei și pentru lumea în care trăim. Metodele de acum 50 de ani nu mai funcționează aproape deloc, așa că trebuie să abordăm alte căi pentru a-i face pe copii și tineri să se îndrăgostească de Dumnezeu.
Capitolul 1
Cine ar fi crezut că și după 1755 de ani, Universul încă poate fi uimitor. Anii de care vorbesc, nu sunt ani tereștri. Dumnezeu a instituit de la început o măsură a timpului universală. Terra a aflat despre ea după Eliberare. Fiecare planetă are și propria măsură conform sistemului solar din care face parte.
Marea Eliberare, atunci când Isus a revenit pe Terra, a fost un moment de mare bucurie pentru tot Universul. Toate planetele urmăreau scena Terrei și fiecare ființă se bucura pentru oameni. Miliarde de oameni au fost salvați.
Darem este unul din ei. Un bărbat născut pe Terra în anul 1999 care a crezut promisiunile Lui Isus și care a umblat smerit în credința lui. Șaten, de o statura medie și cu ochii de un verde pal, nu ieșea în evidență cu nimic, dar în Cer era numit fiu de Împărat.
Lui Darem îi plăcea să scrie de mână. Deși pe Terra scrisul devenise mai mult un hobby pentru majoritatea oamenilor, el continua să folosească caiete și foi pentru a-și nota ideile și planurile. Cât timp a fost în perioada de probă pe Terra1 , el ținea un jurnal în care își nota rugăciunile, mulțumirile, problemele și le punea mereu înaintea Lui Dumnezeu. El și-a păstrat acest obicei și în Rai. Totuși, problemele nu se mai găseau în jurnalul lui.
1 Ferovek 1755 D.E. 2
Este începutul unui nou an glorios. A mai trecut un an de la Eliberare. Aici nouțiunea temporală este diferită, clipele trec aproape fără să iți dai seama. Pe Terra, chiar și 10 ani tereștri păreau mulți.
Nu înțeleg de ce îmi face plăcere să mai țin un jurnal. Avem atâtea tehnologii noi: imer-holograme3, conectare neuronală, atingerea pick-lock4 și totuși, hârtia și stiloul rămân instrumentele mele favorite pentru a-mi consemna gândurile.
Azi ne vom întâlni pe Terra cu toți pământenii. Chiar dacă am sărbătorit de 1754 de ori până acum, de fiecare dată mă întâlnesc cu cineva interesant și rămân fascinat de viața lui.
Sunt sigur că și în acest an Isus a pregătit o surpriză faină pentru noi. E incredibil cum reușește în fiecare an să ne uimească cu ceva nemaivăzut. Când ai crezut că nu mai are ce inventa, mintea Lui genială mai creează ceva și ne lasă pe toți cu gura căscată.
Anul trecut a organizat câteva zeci de mii de îngeri care zburau sincron pe cer. Fiecare înger zbura și lăsa în urma lui o culoare. Toți se mișcau așa de perfect că eram hipnotizați de măiestria spectacolului. După câteva minute de pictat pe bolta cerească, s-au format în fața ochilor noștri tablouri de lumini care înfățișau diverse scene din viața Lui Isus pe pământ. Și acum când îmi amintesc mi se ridică părul pe mâini.
Aș vrea să îl mai descos pe Moise puțin. Ultima oară când am vorbit, am rămas la primirea manei din cer de către Israel. Deși arhivele sunt pline de imer-holograme, sentimentele pe care le-a trăit și mimica feței lui sunt ireproductibile de tehnologie.
Deși mă pot vedea cu oricine aproape oricând, atunci când suntem toți pe Terra alături de Isus, am un sentiment de măreață sărbătoare. Sunt fericit mereu, dar atunci când stau lângă familia mea, prietenii mei și Isus, totul e la un alt nivel. Trăiesc asta în fiecare an și nu mă voi sătura niciodată. Fiecare cuvânt pe care îmi vine să îl scot nu poate să nu fie însoțit de mulțumire la adresa Trinității. Nu-mi vine să cred cât de iubit am fost și sunt, câte s-au făcut pentru mine și cum poate fiecare zi a vieții mele să fie mai frumoasă decât orice mi-am putut imagina pe pământ.
Îți mulțumesc Tată bun pentru tot! Ești minunat! Slăvit fie în veci Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt!
Darem a închis jurnalul, și-a luat stiloul și le-a pus la locul lor, în sertarul biroului. A ieșit din casă și s-a suit în vehiculul propulsat de Hypervent5, a setat destinația, timpul de deplasare și a continuat să se gândească la ce urma să facă la Marea Sărbătoare.
1 – Perioada de probă = se referă la timpul oferit fiecărui om pe Terra pentru a vedea dacă face alegerea pentru viața veșnică sau nu.
2 – D.E. = după Eliberare. Anii universali calculați după eliberarea Terrei de păcat. Anii universali nu sunt egali cu anii pământești. Atunci când nu se menționează specific, datele sunt scrise conform calendarului universal.
3 – imer-holograme = holograme tridimensionale în care un utilizator poate intra și observa toată acțiunea din orice unghi.
4 – atingerea pick-lock = Pick lock înseamnă spargerea unei încuietori. Această tehnologie face ca doi interlocutori să poată face schimb de informații, amintiri, gânduri, doar printr-o atingere.
5 – Hypervent = Propulsie foarte puternică care poate trece de viteza luminii. Datorită ingineriei cerești, are capacitatea de a-l duce pe pasager oriunde în Univers exact în cât timp își dorește el.






