Darem ateriza ușor, iar de sus se vedea Noul Pământ în măreția lui. Continentele se reuniseră ca înainte de potop. Totul forma acum un continent nou, asemănător cu ceea ce oamenii numeau înainte Pangeea. Acum, marea sau oceanele nu mai despărțeau pe nimeni.

Darem a ajuns pe Terra, s-a dat jos din vehicul în parcarea din fața porții centrale, pe partea de vest a Noului Ierusalim. El a parcat aici pentru că în această zonă avea o locuință dăruită personal de Isus.

Poarta aceasta era pusă pe temelia de iacint (jacint), o piatră prețioasă grena-portocalie prin care puteai întrezări interiorul cetății. Temelia purta numele lui Petru, iar pe poarta masivă de mărgăritar scria „Ruben”.

După zidul de aproximativ 65 de metri, se vedea în spatele ei impunătoarea cetate. Chiar dacă mai văzuse Noul Ierusalim de atâtea ori, de fiecare dată era uimit. S-a uitat în sus, dar nu a putut vedea capătul cetății, pentru că peretele cetății era de aproximativ 2200 km înălțime. La fel era și în lungime, și în adâncime. Ar fi trebuit să fie la mulți kilometri distanță ca să zărească marginile ei. Cetatea ocupa aproape cât jumătatea suprafeței Statelor Unite ale Americii.

Cât timp a fost pe Terra, Darem nu a văzut aur străveziu decât în documentare, iar acolo erau doar în formă de monede. Aici zidul întreg era făcut din aur pur și puteai zări prin el slava lui Dumnezeu. Cine și-ar fi putut imagina cât de frumoasă poate fi cetatea promisă?1

Înainte de a se duce spre casa lui, Darem s-a întors și s-a uitat la pământul minunat înnoit de Dumnezeu. Parfumul Terrei era minunat, dar nu mai era ca înainte de Eliberare, din două motive: pentru că acum toate florile, iarba și copacii miroseau la fel ca la Creațiune și pentru că oamenii au primit corpuri noi și astfel, și simțuri mai puternice.2

Animalele se vedeau peste tot și erau de toate felurile. Lei, tigri, elefanți, oi, urangutani, toate se jucau între ele și ți-era mai mare dragul să privești ce spectacol fac. Darem își aduse aminte că pe Terra avea o fobie de păianjeni. Acum, nu numai că nu avea fobie de nimic, dar se putea duce să pună mâna pe orice vietate și toate erau foarte prietenoase și zglobii.3

S-a spre strada unde avea casa și a început să meargă spre ea. A început să îi salute pe cunoscuți și să se îmbrățișeze cu cei pe care nu îi văzuse de mai mult timp. Apoi și-a activat otopodul4 și s-a îndreptat către familia lui.

Isus organizase atât de bine cetatea, așa încât fiecare locuia lângă rudele și prietenii de pe Terra. Fiecare pământean își avea reședința permanentă aici, dar unii aleseseră să colinde mai multe galaxii și să își stabilească diferite reședințe de vacanță pe diverse planete. Așa făcuse și Darem. Azi se întorsese de pe Percunix, dar mai avea alte locuințe și pe alte planete.

Și-a îmbrățișat mama, apoi pe bunicul și bunica, după care au urmat alte rude și prieteni. Bunicul se uita, zâmbind cu drag, la Darem.

– Darem, așa de tare mă bucur că am fost mântuiți. Și acum îmi aduc aminte, ca ieri, cum te țineam pe genunchi și mă jucam cu tine. Ce îngrijorat am fost când văzusem că te-ai îmbolnăvit. Cât mă rugam pentru tine ca să te faci bine. Uită-te acum la tine, ce bine arăți și ce frumos ești.

– Tataie, înainte nu îmi aduceam aminte, că aveam doar un an jumate atunci când ne-am despărțit. După Eliberare, Dumnezeu mi-a reîntregit toate amintirile și am putut să vizualizez ce îmi zicea Maia mereu despre tine. Ce casă mică și întunecată aveați. Totuși era plăcut să stăm lângă sobă și să fim împreună. Îmi spui că arăt bine, dar eu am rămas înmărmurit când te-am văzut la înviere. Arăți mai bine decât în poza pe care mi-o arăta Maia cu tine dinainte de război. Mâinile pierdute ți-au revenit, ridurile nu mai sunt, părul este des și negru. Doar privirea ta blândă și iubitoare a rămas la fel.

– Hehe, așa e. Nici în tinerețe nu arătam așa de bine, dar slăvit fie Dumnezeu pentru tot ce am primit. Mă bucur mult că acum îți aduci aminte de mine. N-am crezut ca voi termina așa repede viața mea acolo, credeam că o să te văd crescând. Bine că suntem aici și putem fi împreună o veșnicie. Hai, gata cu vorba, continuăm după. Ești gata să mergem la sărbătoare?

– Desigur, hai să ne grăbim ca să nu întârziem.

Și-au activat cu toții otopodurile și s-au dus către centrul cetății unde se strângea toată omenirea.

Cu fiecare secunda se apropia iar reflexia lui începea să se vadă mai clar în zid. A trecut prin poarta de mărgăritar admirând-o și imediat cum a trecut prin ea, Darem a început să cânte despre slava lui Dumnezeu pentru că slava Lui îi lumina fața. Nu putea să nu exclame, să nu zâmbească la vederea acelei minuni. Lacrimi de recunoștință cădeau pe strada lată de aur curat. Ce mare binecuvântare simțea fiindcă era acolo, că a fost iertat și că a primit o răsplată așa de mare.

Ajungând acolo l-au văzut pe Isus cum stătea pe tron și îi aștepta. Din tron ieșea râul cu apa vieții care despărțea toată cetatea în două. Cu toții s-au strâns în piața cetății și admirau frumusețea pomului vieții. Pentru că era luna a patra pe Terra, pomul vieții rodea al patrulea soi de fruct. Semăna cu o pară roșiatică, dar cu coajă tare și cu un mijloc zemos și delicios.

Isus s-a ridicat și zeci de mii de îngeri au început să Îi cânte cântări de laudă, iar oamenii s-au unit împreună în cântare.

– Copiii mei, mă bucur atât de mult că suntem împreună. Vă știu pe fiecare în parte și fiecare din voi ocupați un loc special în inima mea. La fiecare aniversare sunt încântat că răul a fost distrus și ca voi m-ați crezut, chiar și când v-a fost greu pe Terra. Vă mulțumesc că ați ales să mă credeți și că o veșnicie vă veți bucura de Raiul promis și de tot Universul. Vă iubesc!

Lumea aclama în cor „Glorie Mielului!” și toți îl aplaudau pe Salvatorul lor. Ce scenă de vis! Apoi Isus a coborât de la tron și a făcut să apară în fața oamenilor o masă nesfârșită care se întindea în tot centrul cetății. Masa nu avea capete, ci era unită și era loc pentru toată lumea. Tot felul de bunătăți, fructe noi create chiar pentru această ocazie, combinații noi de sucuri și legume crocante. Toată lumea se veselea, iar Isus trecea pe la fiecare să îi salute.

Pentru surpriza din acest an, Isus a pregătit ceva deosebit. Isus i-a poftit pe toți în partea de est a cetății unde era un câmp de flori. A întins mâinile și a început să gesticuleze în aer cu ele, ca și cum ar picta. Deodată diverși arbuști, copăcei și flori au început să crească, să se împletească și să formeze ceva. La început, oamenii nu au înțeles ce anume crea Isus, dar după ceva timp s-au zărit clar literele din flori și crengi care formau cuvintele „Vă iubesc cu o iubire veșnică!”. Omenirea a început să aclame din nou „Și noi te iubim!” iar Isus a fost înconjurat poate de cea mai mare îmbrățișare de grup din veșnicii.

Spre sfârșitul sărbătorii, a venit momentul solemn în care fiecare om primea un fruct din pomul vieții. Asta făceau în fiecare an. O reînnoire a puterii lor și a vieții primite și, totodată, un simbol al faptului că oamenii vor fi mereu dependenți de Dumnezeu.

Ca ultim moment, Isus ridică un pahar plin cu vin și spuse:

– Pe Terra am promis că nu voi mai bea din rodul viței până va veni Împărăția lui Dumnezeu și acum iată-ne la 1775 – a aniversare a venirii Împărăției. Mulțumiri fie aduse Lui că suntem împreună. Beți cu mine rodul viței, dragii mei.5

Și toată lumea a băut vizionând, în cadrul unei imer-holograme imense, ultimele scene din viața lui Isus pe Terra. Deși durerea nu mai putea fi concepută în inimile lor6, un sentiment sobru pentru jertfa măreață a lui Isus umplu adunarea. Toți oamenii erau recunoscători pentru ce a făcut Isus pentru ei. Fiul lui Dumnezeu a făcut totul pentru ca ei să aibă totul.

Sărbătoarea a trecut, iar oamenii au început să se îndrepte către casele lor. Darem, ajuns acasă, își deschide jurnalul și începe să scrie.

1 Ferovek 1755 D.E. – la sfârșitul sărbătorii

O, ce zi minunată! Ce sentimente, ce întâlnire minunată cu cei dragi, dar mai ales cu Isus, Prințul Universului.

Sunt înmărmurit, parcă nu îmi găsesc cuvintele să îmi exprim bucuria. Sunt fericit mereu, dar atunci când mă revăd cu Isus, e ceva deosebit. Abia în Cer mi-am dat seama ce înseamnă sa simți totul pentru El. Pe Terra credeam ca sunt apropiat de El, dar cât de puțin descoperisem. Cât de puțin vedeam din ce este El.

Acum văd mereu, iar uimirea și dragostea mea nu se opresc, ci cresc cu fiecare ocazie.

Nu am apucat să vorbesc cu Moise, dar îl găsesc eu în zilele următoare prin Cetate. Nu e nicio problemă. Am vorbit cu Isus azi, L-am luat în brațe. Orice altă dorință pare infimă pe lângă această bucurie.

Tată bun, îți mulțumesc că mi-ai oferit această sărbătoare, că m-ai iubit și că mă iubești în veșnicii! Te iubesc Tată, Fiu și Duh Sfânt!

1 – Apocalipsa 21:9-21

2 – 1 Corinteni 15:40-54

3 – Isaia 11:6-9

4 – Otopod – seamănă cu o capsulă de deplasare pentru o singură persoană care poate prinde viteza sunetului. Otopodul plutește pe orice suprafață reușind să creeze o forță magnetică opusă magnetismului planetei. Propulsia este dată de om, care poate iniția mișcarea cu propriul corp, după care motorul cu randament perfect îi menține viteza. Otopodul se poate folosi de energia magnetică a planetei pentru a-și mări viteza. Dispozitivul se restrânge în centura unui om și ocupă spațiul de 7 pe 7 cm. 

5 – Luca 22:17-18

6 – Apocalipsa 21:4

Acest material pornește de la Biblie, dar imaginația mea a jucat un rol mare. Nu am primit nicio viziune, lumina specială sau alte semne supranaturale. Pentru mai multe explicații, Prefață și Capitolul 1, CLICK AICI